L’Oru: Salute, sè cunfratellu dapoi quantu tempu ? è induva ? Parchè avè sceltu d’impignà ti ?
Paul Turchi-Duriani :
Salute à tè è salute à quelli chì ci leghjenu,
Sò statu ricevutu cunfratellu in u 2010 in a cunfraterna di a Santa Croce di Bastia, in Terrenò, quindeci anni fà. STa cumpagnia hè a più anziana di a cità è prega per tutti dapoi u XVu seculu.
Sò cresciutu in una casa cristiana ma, à capu di i mo 16 anni, mi sò alluntanatu da a fede. Letture, riflessione persunale, ricusu di a struttura chjesale, parechj’affari m’anu sviatu da a religione.
Eppo dopu, passendu per machja brusgiata à u livellu persunale è famigliale, alloca i mo 29 anni, ùn aghju micca trovu a fede ma ghjè ella chì hè ghjunta à truvami. Cù sta rivelazione, aghju intesu cresce in core à mè una brama di mettemi à u serviziu di Diu è, attempu, à u serviziu di l’Omu.
Aghju cercatu cumu esse servu di u Signore è, un ghjornu in Furiani, mentre un scontru di u nostru Sporting, n’aghju parlatu à Lisandru de Zerbi chì m’invitò tandu à prisentami in Santa Crò da fà u mo caminu di nuviziu. À capu d’un annu, per u ghjornu di a festa di a Nunziata, sò statu fattu cunfratellu à i pedi di u nostru Cristu Negru, u Santissimu Crucifissu di i Miraculi, ch’aduremu in Bastia.
L’Oru : À chì ghjova oghje una cunfraterna ?
Paul Turchi-Duriani :
À tempi d’oghje, a cunfraterna face sempre sensu. È di stu sensu, bisognu ci hè.
Ci sò parechji livelli d’interessu :
- Persunale : A cunfraterna hè, di regula, a scola di l’abandonu di l’ego. L’ego hè un rimore chì cresce cù u rimusciu di u mondu prufanu. A cunfraterna ci ampara u silenziu, da pudè stà à sente à u Spiritu Santu cù a parolla di u Vangelu. L’ego ci porta à cercà è ricercà a fama, a gloria vana, a ricunniscenza senza valore. Custì, vestuti da cunfratelli, simu quì per serve cun umiltà a Chjesa è l’omi.
- Cullettivu : U gruppu tramanda è simu quì prima da riceve a lascita di i nostr’eredi. I canti sacri, e preghere, l’usi di a nostra cumpagnia, a so storia, a storia di i nostri lochi è di a so ghjente.
- Suciale : A cunfraterna porghje un aiutu à quelli chì ne anu bisognu, senza fà publicità. Infermi, morti, dulenti, simu quì da sustene cù i nostri mezi, à modu nostru.
- Murale : L’associu hè un locu d’amparera di i valori tramandati da u Signore. Pruvemu à dumà u viziu, à ùn esse gattivu, à aduprà parolle vane senza scurdacci chè no simu peccatori. U male esiste ma simu quì da fà contrapesu è da ùn lascià a piazza à ellu.
A cumpagnia ùn custituisce ella stessa un ideale ma permette di marchjà ver di st’ideale cumunu è n’avemu assai bisognu. A primura hè a strada, micca a destinazione, è sta strada hè fatta di parechje tappe. Ùn simu mudelli ma circhemu à esse mudelli, ùn vole dì u listessu affare.
U primu affare hè di glurificà Diu seguitendu l’insignamenti di u Vangelu. U crucificatu ci mostra a via è, cum’è ellu, ci tocca à tralascià i nostri pani murtali, à abandunà u cultu di noi stessi da attippà u Golgotà cù Cristu.
Simu umani, simu cristiani è simu un’estensione di a famiglia. Cum’è una famiglia, avemu e nostre lite, i nostri cuntrasti ma avemu imprestatu ghjuramentu cù u core, u cerbellu è a parolla dunque stemu sodi è sulidarii dunque circhemu sempre a pace.
L’Oru : Oghje ci hè una sfarenza cù e so azzione o missione di prima ?
Paul Turchi-Duriani :
Dapoi u Medievu passendu per u Cunciliu Tridentinu è a so post-riforma, e missione sò sempre listesse, sò opere di Misercordia.
Queste quì sò :
- Corpurale : dà a manghjà à i famiti, dà à beie à quelli chì anu a sete, veste quelli chì sò spugliati, accoglie i pelegrini, sustene i malati, visità i prigiuneri, seppellì i morti)
- Spirituale (cunsiglià quelli chì patenu u dubbitu, amparà à quelli ch’ùn sanu, avisà i peccatori, cunfurtà i casticati, perdunà l’offese, esse paziente, pregà u Signore per i vivi è per i morti).
L’affari sò pocu scambiati sè ùn hè chì u mondu, ellu, hà scambiatu. U raportu à a religione ùn hè più u stessu, a cumunicazione hè scambiata, a vita famigliale è prufessiunale dinò dunque ci tocca à mantene e nostre missione tradiziunale ma cù l’arnesi oghjinchi, pigliendu in contu a marchja di u mondu.
Di pettu à e guerre, à e malfatte, à e strage chè no cunniscimu oghje, e nostre missione sò d’un’impurtanza maiò.
L’Oru : Eranu appena smarite à un’epica, oghje ci n’hè parechje è di più in più, parchè sicondu à tè ?
Paul Turchi-Duriani :
A marchja à traversu u disertu si hè fatta trà u XIXu cù a guerra di i prefetti contr’à e cumpagnie passendu dopu per a prima guerra mundiale è in fine l’anni 90. E guerre ch’anu stirpatu l’omi, l’esodu rurale, i Corsi chì partianu per e culunie eppo dopu u ritimu scatenatu di a vita oghjinca anu participatu à a dimenticanza.
Ancu di grazia, i nostr’anziani anu mantenutu un usu chì era negatu, tralasciatu è ancu disprezzatu. Certe volte, à dui o trè anu tenutu i canti, e mantellette è a memoria di ciò ch’elle eranu e cunfraterne.
A pulitica, e difficultà di a vita oghjinca, i scambiamenti suciali per ùn dì sucetali è ancu una chjesa ch’avia persu a leia cù u populu corsu anu scavatu u fossu.
Oghje, una certa giuventù hè in brama di valori, di riferenze è ancu, d’una manera, di spiritualità allora entrenu in cunfraterna o allora facenu cunfraterna è, certe volte, rinviviscenu cunfraterne ch’ùn sò più in attività per dà fiatu à paesi chì si ne morenu.
Allora, eppo dopu, a cunfraterna hè quì da riceve ogni cercatore per offre à tutti una strada anziana ma sempre rinnuvata.